Avangate Biz Sessions

Avangate sustine inovatia in domeniul IT

Compania lanseaza Avangate Biz Sessions - o serie de workshop-uri pentru startup-uri din software. O prima intalnire este organizata in cadrul How to Web

Bucuresti, 14 noiembrie 2013 - Avangate, lider pe piata de solutii de comert electronic pentru producatorii de software, SaaS si servicii cloud, anunta lansarea unui program de mentorat in afaceri pentru startup-uri din Romania si Europa Centrala si de Est - Avangate Biz Sessions -, precum si implicarea activa in sesiunea Startup Spotlight a How to Web, un eveniment regional dedicat antreprenorilor din IT si tehnologie, ce va avea loc la Crystal Palace Ballrooms in Bucuresti, in perioada 20-21 noiembrie.

"In Avangate, recunoastem importanta inovatiei in industria de software si uitandu-ne la companiile software de succes la nivel mondial, observam ca la baza lor stau antreprenori extrem de inovatori. De aceea, prin sesiunile de mentorat in afaceri Avangate Biz Sessions demarate la nivel international, sustinem accelerarea cresterii companiilor de software si SaaS prin informatii legate de aspecte comerciale, ca de exemplu lansarea si impachetarea de produse noi sau intrarea pe piete internationale," a declarat Carl Theobald, CEO Avangate.

Compania participa in calitate de partener si in cadrul programului Startup Spotlight, parte a conferintei internationale How to Web. Programul evenimentului include atat sesiuni de mentorat, cat si intalniri de pitching pentru proiecte antreprenoriale "early stage" din Romania si Europa Centrala si de Sud-Est. Cele 32 de echipe finaliste vor interactiona cu mentori, investitori si reprezentanti ai unora dintre cele mai apreciate acceleratoare la nivel mondial, iar castigatorii vor primi premii in valoare totala de 20.000 USD.

In cadrul Startup Spotlight, Laurentiu Ghenciu, Director de vanzari pentru EEMEA la Avangate, va participa ca mentor pentru startup-uri si de asemenea va sustine prezentarea: "Din startup de apartament la companie de renume mondial - despre vanzari si distributie". Ghenciu va fi prezent pe scena evenimentului pe 19 noiembrie, de la ora 19:15.

Prezentarea se va concentra pe exemple concrete din teme de interes precum impachetare si pret, canale directe si indirecte de vanzari, precum si sfaturi pentru incheierea unor parteneriate de succes, participarea la evenimente sau pozitionarea companiei.

"Programele de mentorat pe care Avangate le realizeaza ofera informatii valoroase bazate pe experienta companiei si pe studii de caz, fiind totodata un mediu excelent de networking cu specialisti din industrie si mai ales cu alte companii la inceput de drum ce trec prin situatii similare," a mentionat Laurentiu Ghenciu.

Pentru mai multe informatii despre How to Web si programul Startup Spotlight puteti consulta agenda de pe site-ul evenimentului.

Sesiunile de mentorat pe teme de business Avangate Biz Sessions vor continua cu un nou workshop in luna decembrie 2013, detaliile urmand a fi comunicate ulterior.

Urmariti Avangate pe Twitter, LinkedIn, Facebook sau Google+.

Despre Avangate

Avangate este lider in piata de solutii de comert electronic pentru producatori de software, SaaS si servicii online, sprijinindu-i pe acestia sa isi vanda produsele si serviciile, oricare ar fi modelul de business, prin orice canal de vanzare, sa isi creasca rata de retentie, sa experimenteze rapid si sa isi optimizeze business-ul pentru a-si creste veniturile per total, la nivel global.

Printre clientii Avangate se numara ABBYY, Absolute, Bitdefender, FICO, HP Software sau Kaspersky Lab

Mai multe informatii despre Avangate puteti citi pe www.avangate.com/

Contact de presa

Pentru informatii media sau PR , contactati:

Delia Ene, Avangate

Newsletter-ul Avangate

Fie ca esti interesat de noutati sau recomandarile unui expert despre cum sa vinzi software online, ai venit in locul potrivit. Poti gasi indrumarea dorita in cele mai noi articole, webinarii sau discutii cu profesionisti de top din industria software. De asemenea, poti citi cel mai nou numar al Avangate Digest Newsletter, unde vei gasi sfaturi utile pentru afacerea ta software.